Casa Regală şi reprezentanţii Guvernului au convenit: Funeraliile Regelui Mihai I vor avea loc în 16 decembrie/ DOLIU naţional în 14, 15 şi 16 decembrie

5 decembrie 2017

regele_mihai_prezent-1024x723Reprezentanţii mai multor ministere au convenit cu Casa Regală detaliile implicării lor în funeraliile Regelui Mihai, surse guvernamentale indicând că funeraliile vor avea loc pe 16 decembrie, iar cele trei zile de doliu naţional în intervalul 14-16 decembrie.

”Reprezentanţii Guvernului şi cei ai Casei Regale au avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire în care au discutat modul de implicare al instituţiilor guvernamentale în organizarea funeraliilor naţionale în memoria Majestăţii Sale, Regele Mihai. În cadrul întâlnirii au fost stabilite activităţile, calendarul şi detaliile tehnice privind desfăşurarea funeraliilor naţionale. La întâlnire au participat reprezentanţi ai SGG, MAE, MApN, MAI, MFP”, informează Guvernul.

Potrivit unor surse guvernamentale, cele trei zile de doliu naţional în memoria Majestăţii Sale Regele Mihai vor fi ţinute în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie.

Aeronava cu trupul monarhului va sosi în România miercurea viitoare, 13 decembrie, la ora 11.00.

sursa: www.mediafax.ro