BLOCAT pe Aeroportul Otopeni: Enes Kanter, baschetbalist în NBA, nu poate să intre în România. Paşaportul lui Enes Kanter a fost anulat de către Turcia

20 mai 2017

enes-politie-otopeniBaschetbalistul turc al echipei de NBA Oklahoma City Thunder, Enes Kanter, aşteptat la întâlnirea cu fanii baschetului românesc, a fost blocat pe Aeroportul Otopeni, sâmbătă, în ziua în care a împlinit 25 de ani, şi nu va mai participa la evenimentul care urma să aibă loc duminică, la Bucureşti.

Kanter a distribuit un clip de 45 de secunde filmat pe Aeroportul Otopeni în care explică motivul opririi sale la graniţă: „din cauza crezurilor politice”. „Salutare, lume! Vreau să vă spun că suntem în România, ei spun că mi-au anulat paşaportul cei de la Ambasada Turciei. Suntem ţinuţi aici de câteva ore, de către doi poliţişti. Desigur, ştiţi, motivul pentru care se întâmplă asta sunt crezurile mele politice. Cel care a făcut asta este preşedintele Turciei. (…) Ştiţi cine este. Este un om rău, foarte rău, este un dictator. Este Hitler al secolului nostru. Vă voi ţine la curent cu ce se întâmplă. Dar… Să vă rugaţi pentru noi”, le-a transmis Kanter fanilor săi.

Poliţia de Frontieră a confirmat, prin intermediul unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, faptul că paşaportul baschetbalistului Enes Kanter a fost anulat de către Turcia.

„Astăzi, în jurul orei 13.20, persoana în cauză, un cetăţean turc, s-a prezentat pentru a intra în România. Bărbatul venea din Statele Unite ale Americii şi a făcut escală la Frankfurt. La controlul de frontieră s-a stabilit că paşaportul nu este valid, documentul de călătorie fiind anulat de statul emitent.

Ca urmare a faptului că prima condiţie pentru trecerea frontierei este deţinerea unui document de călătorie valabil, persoanei în cauză nu i s-a permis intrarea în România. Bărbatul nu a fost reţinut sau blocat şi în cursul orei 17:00 a plecat de la Otopeni cu o cursă în direcţia Londra”, a fost comunicatul Poliţiei de Frontieră.

Serdal Uteu, membru în consiliul de administraţie la „Lumina Instituţii de Invăţământ” şi coordonator al activităţii clubului Lumina Wolves – care a fost iniţiatorul invitaţiei către Enes Kanter de a veni în România -, a vorbit în exclusivitate pentru ProSport despre situaţia jucătorului turc care îl numea pe preşedintele Turciei, Recep Erdogan, „Hitler al secolului nostru”.

„Încă nu avem ceva scris. Ştim doar că i s-a dat un document, în care se precizează că nu i se dă voie să intre în ţară, pe motiv că documentele de călătorie nu sunt valabile. Asta în condiţiile în care el are viză Schengen, toate documentele au fost verificate. Am sunat la Tel Verde – poliţia de frontieră să ni se dea mai multe detalii. Răspunsul a fost destul de surprinzător pentru noi: ni s-a spus că există o listă primită de la autorităţile turce, subliniez lucrul acesta, cu numele persoanelor ale căror paşapoarte sunt anulate. În baza acestei hârtii, a acestui document de la autorităţile turce, Poliţia de frontieră din România exercită acest refuz de intrare în ţară”, a povestit pentru ProSport Serdal Uteu.

„Enes Kanter venea din Indonesia, cu tranzit prin Frankfurt, Germania. Bucureştiul era a opta oprire din turneul său. A fost în şapte alte ţări, a fost pe tranzit şi în Germania şi doar în România a apărut problema. Asta în condiţiile în care a plecat cu 16 ore mai devreme dintr-o altă ţară şi, după cum ştiţi, la un aeroport nu te poţi îmbarca dacă nu ai documentele în regulă, paşaport valabil. Când am spus acest lucru către doamna care ne-a răspuns la Tel Verde, răspunsul a fost, şi mi-e greu să spun amuzant în condiţiile actuale – «poate că nu l-au verificat cum trebuie în alte ţări». Acesta este nivelul de răspuns şi de discuţie cu autorităţile române. Din păcate… Pentru noi, speranţa moare ultima, avem încredere în sistemul din România. Dar, după atâtea ore şi toată aşteptarea aceasta, credem că sunt foarte puţine şanse să fie lăsat să intre pe teritoriul României. Dacă ar fi existat temeiul legal probabil că s-ar fi întâmplat până acuma. Avionul a aterizat la ora 12:50, acum este ora 17 deja…”, a adăugat Serdal Uteu.

Kanter s-a îmbarcat, ulterior, într-o cursă British cu escală la Londra şi destinaţia finală SUA. Kanter nu are cetăţenie americană, dar are cartea verde care îi dă drept de rezidenţă şi de muncă în America.

Astfel, organizatorii Sport Arena Streetball, Lumina Wolves, Universitatea Lumina şi Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti au fost nevoiţi să anuleze evenimentul care urma să aibă loc duminică, de la 10:00, la Veranda Mall.

sursa: www.mediafax.ro