România – Slovenia 31-28, în meciul al doilea din Grupa A a Mondialului de handbal feminin din Germania / Când şi cu cine vor juca româncele următorul meci

3 decembrie 2017

Meciul de handbal feminin dintre Romania si Paraguay din Campionatul Mondial de handbal feminin, disputat pe Arena Trier din Germania, sambata 2 decembrie 2017. SORIN PANA /MEDIAFAX FOTO

După o repriză neconcludentă 14-14, în care Ana Gros a marcat din toate poziţiile, elevele lui Ambros Martin au gestionat cu luciditate actul secund şi au mizat pe ruperile de ritm ale Cristinei Neagu şi ale Elizei Buceschi.

Faţă de partida cu Paraguay, Ambros Martin a operat două modificări în primul ”7”. Denisa Dedu a intrat din primul minut în locul Yuliei Dumanska, iar Ana Maria Dragut a ocupat poziţia de inter dreapta, pe bancă rămânând Melinda Geiger. Cu o defensivă mai exactă, care s-a apărat mult mai sus, naţionala a controlat autoritar a doua parte a reprizei secunde. În minutul 58, Denisa Dedu a avut o intervenţie formidabilă care a consfinţit victoria. România ocupă primul loc, cu două victorii în primele două zile. Următorul meci va avea loc marţi, în compania Spaniei.

România – Slovenia 31-28 (14-14)

Dedu, Dumanska – portari; Udriştioiu 4, Geiger 1, Buceschi 5, Neagu 11, Laslo, A.M. Popa, Ardean Elisei 4, Florianu, Pintea 6, Berbece, Tomescu, Zamfirescu, Tatar, Dragut. Antrenor: Ambros Martin Pandzic, Vojnovic – portari; Ferfolja, Rudman, Gros 10, Zabjek, Stanko 5, Abina 1, Zulic 2, Irman, Koren 4, Vucko, Vrcek 2, Krhlikar 1, Beganovic, Amon 3. Antrenor: Uros Bregar

sursa: www.mediafax.ro