Monica Niculescu a învins-o pe Maria Şarapova şi s-a calificat în turul doi al turneului de la Doha

12 februarie 2018

yeeesJucătoarea Monica Niculescu, locul 92 WTA, a învins-o, luni, pe rusoaica Maria Şarapova, numărul 41 mondial, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3, şi s-a calificat în turul secund al turneului de la Doha (Qatar), competiţie de categorie Premier 5, dotată cu premii în valoare de 2,6 milioane de dolari.

La primul meci jucat împotriva Mariei Şarapova, Niculescu şi-a adjudecat victoria în două ore şi 41 de minute de joc, într-o partidă în care a reuşit şapte break-uri şi şi-a cedat serviciul de şase ori. Românca a comis două duble greşeli şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 55 la sută cu prima minge şi 56 la sută cu cea de-a doua.

Niculescu (30 de ani) şi-a asigurat un cec în valoare de 14.265 de dolari şi 60 de puncte WTA, în urma accederii în turul doi la Qatar Open. Prezenţa în optimi este premiată cu 27.790 de dolari şi 105 puncte în ierarhia de simplu.

Monica Niculescu li se alătură, astfel, Simonei Halep şi Mihaelei Buzărnescu în turul secund al turneului de la Doha. Marţi, vor evolua în runda inaugurală Irina-Camelia Begu şi Sorana Cîrstea.

Niculescu o întâlneşte pe câştigătoarea dintre Al Nabhani şi Rybarikova, în turul doi la Doha

Monica Niculescu, numărul 92 mondial, o va întâlni, în turul secund al turneului de la Doha, pe câştigătoarea dintre Fatma Al Nabhani (Oman, locul 520 WTA) şi Magdalena Rybarikova (Slovacia, locul 18 WTA).

Niculescu a obţinut, luni, una dintre cele mai importante victorii ale carierei, învingând-o pe Maria Şarapova, locul 41 mondial, iar în runda următoare poate avea parte de o întâlnire cu Rybarikova, împotriva căreia a mai jucat de şapte ori de-a lungul carierei.

În vârstă de 30 de ani, Monica Niculescu are patru victorii şi trei înfrângeri în faţa Magdalenei Rybarikova (29 de ani). Pe Fatma Al Nabhani (26 de ani), beneficiară de wild card la Doha, Niculescu a mai întâlnit-o o singură dată, în 2014, în runda inaugurală a aceluiaşi turneu, iar românca s-a impus atunci categoric, 6-1, 6-0.

Meciul dintre Rybarikova şi Al Nabhani este programat marţi, în jurul orei 16:00.

sursa: www.mediafax.ro