FIFA – Numărul echipelor de la Cupa Mondială va crește de la 32 la 48

10 ianuarie 2017

2012_04_11_129756835_rszNumărul echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal va crește de la 32, câte sunt în prezent, la 48, cu începere de la ediția din 2026, a decis Consiliul FIFA, în ședința sa de marți, relatează Reuters.

Totodată, Consiliul forului mondial a hotărât că formatul competiției va consta în 16 grupe de câte trei echipe.

”Consiliul FIFA a decis în unanimitate o Cupă Mondială cu 48 de echipe din 2026: 16 grupe a câte trei echipe. Detalii vor urma după întâlnire”, a anunțat FIFA pe Twitter.

Președintele FIFA, Gianni Infantino, aflat în funcție din februarie 2016, a făcut din extinderea Cupei Mondiale una dintre promisiunile campaniei sale electorale. Infantino a sugerat inițial o Cupă Mondială cu 40 de echipe, dar a adăugat alte opt echipe în luna octombrie.

FIFA a îndepărtat orice temeri că un format extins al competiției ar putea coborî standardele turneului și l-ar face prea lung.

Au existat critici, inclusiv din partea cluburilor de top din Europa și din partea unor antrenor cu renume, care consideră că FIFA strică o formulă câștigătoare a Cupei Mondiale.

Un raport confidențial al FIFA, consultat de AFP, a afirmat că un Mondial cu 48 de echipe ar aduce o creștere de 640 de milioane de dolari față de previziunile pentru CM 2018, din Rusia, la care vor participa 32 de echipe.

Ultima ediție a Cupei Mondiale, desfășurată în 2014, în Brazilia, a fost considerată drept cea mai bună din istoria de 87 de ani a competiției, cu rezultate șocante, finaluri dramatice și extraordinare performanțe individuale.

sursa: www.agerpres.ro