Un senator acuză PSD de minciună. Sumele de peste 2.000 euro nejustificate şi trimise de Diaspora, confiscate. Proiectul a fost adoptat fără anunţ în şedinţa de Guvern

2 iunie 2018

Premierul Viorica Dancila conduce sedinta de guvern, miercuri, 7 martie 2018, la Palatul Victoria din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Senatorul PNL Florin Cîţu a afirmat că PSD şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, au minţit când au susţinut că nu se grăbesc să aprobe proiectul care îi obligă pe românii din Diaspora să justifice sumele de peste 2.000 de euro trimise în ţară, Guvernul adoptând documentul în şedinţa de joi.

Liberalul a precizat că singura modificare efectuată de PSD a fost dublarea sumei trimise de românii din străinătate în ţară de la peste 1.000 de euro, la mai bine de 2.000 de euro.

„PSD acoperă gaura la buget cu banii românilor din Diaspora! Dragnea şi PSD au pus ochii şi pe banii românilor din Diaspora. Sumele peste 1.000 de euro urmau să fie confiscate dacă nu erau justificate cu documente. Chiar şi cel care deţine doar cu numele poziţia de ministru al finatelor publice ne asigură că nu se grăbesc cu o astfel de lege. Au minţit! A câtă oară? Joi, la câteva săptămâni după aceste asigurări, în şedinţa de Guvern a fost aprobată hotărârea de guvern care confiscă banii românilor trimişi în ţara dacă nu sunt justificati cu documente. Au făcut o singură „concesie”. Pragul este acum de 2000 de euro”, a scris sâmbătă pe Facebook, senatorul PNL Florin Cîţu.

Acesta a adăugat că liderul PSD, Liviu Dragnea, şi „gaşca lui” ar trebuie să răspundă personal, nu numai politic, pentru luarea unor asemenea măsuri.

„Implicit, toţi românii care trimit bani acasă sunt consideraţi infractori … dacă nu dovedesc cu acte că nu sunt. Ironic nu? PSD-istii strigă în gura mare zilnic despre prezumţia de nevinovăţie, regulă care să se aplice se pare doar PSD-istilor. Când este vorba de restul românilor, toţi suntem infractori şi terorişti până ne demonstrăm nevinovăţia. Asta este ordinul dat de Liviu Dragnea instituţiilor de forţă pe care le controlează, în special ANAF. Sunt disperaţi. Nu au bani de pensii şi salarii şi atunci iau bani de pe unde pot. Doar să nu fie de la investitori pentru că aceştia au înţeles cu ce hoţi lucrează şi au dublat şi chiar triplat dobânzile. Acum vor banii trimişi de români în ţară, iar din iulie vor lua banii de la Pilonul 2 de pensii. Aceşti politicieni, Dragnea şi gaşca lui, trebuie să răspundă personal, nu doar politic”, a completat Cîţu.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative pentru transpunerea în legislaţia internă a Directivei UE 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului.

În varianta din 31 ianuarie a proiectului de lege, publicat pe site-ul Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), la Secţiunea 2 – „Raportarea tranzacţiilor care nu prezintă indicatori de suspiciune”, la art. 7 alineatul (5), este prevăzută justificarea sumei de 1.000 de euro.

„Pentru activitatea de remitere de bani, entităţile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 1.000 euro”, se arată în textul proiectului din 31 ianuarie. Instituţia mai precizează că nu orice tranzacţie implică automat verificarea ei sau naşterea unor suspiciuni. Proiectul de lege urmează a fi trimis la Parlament spre dezbatere şi adoptare, înainte de a fi promulgat de către preşedintele Klaus Iohannis.

sursa: www.mediafax.ro