POR a lansat apeluri de proiecte de peste 5,5 miliarde de euro, reprezentând jumătate din alocare

11 octombrie 2017

euroin-605xMinisterul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a anunțat, marți, că în cei 2 ani de la aprobarea Programului Operațional Regional au fost lansate 38 de apeluri de proiecte, în valoare de peste 5,5 miliarde de euro, reprezentând 53,40% din alocarea POR.

De asemenea, au fost semnate contracte de finanțare în valoare de un miliard de euro, se arată într-un comunicat al MDRAPFE remis AGERPRES. Plățile efectuate către beneficiari au totalizat 43,44 milioane de euro.

MDRAPFE precizează că aceste rezultate au fost evidențiate în cadrul Comitetului de Monitorizare POR (CM POR), care a avut loc, marți, la București, în prezența reprezentanților Comisiei Europene și a ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb.

Ministrul Rovana Plumb a precizat că s-a făcut încă un pas important pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale comunității locale.

„Am aprobat, în CM POR, modificările solicitate de autoritățile locale din mediul urban, din orașe mici și medii, realocând, astfel, 200 milioane euro pentru infrastructura socială și rutieră. Totodată, pentru consolidarea competitivității mediului de afaceri, am alocat suplimentar 325 milioane euro. Acești bani vor susține investițiile în IMM-uri”, a spus Rovana Plumb.

Ea a mulțumit reprezentanților Comisiei Europene pentru „sprijinul constant în eforturile depuse de autoritățile române pentru recuperarea întârzierilor cumulate pe parcursul anului trecut în privința gestionării fondurilor europene”.

La rândul său, Carsten Rasmussen, șeful Unității România din cadrul DG Regio, a afirmat că apreciază progresele realizate de România în ultimele luni în domeniul fondurilor europene.

„Acum avem o rată importantă de contractare, o creștere semnificativă înregistrată în perioada verii și primele plăți procesate — o primă dovadă tangibilă a progresului fizic înregistrat în implementarea proiectelor din fonduri europene în România. Etapa de absorbție zero s-a terminat, intrând, în sfârșit, în etapa de implementare. Vă felicit pentru că v-ați respectat promisiunea de a încheia procesul de acreditare a autorităților de management până la sfârșitul lunii august și sunt deosebit de încântat să observ progresele făcute față de toamna trecută”, a spus Carsten Rasmussen.

Conform comunicatului, modificările aprobate în cadrul CM POR se referă la introducerea Axei prioritare 13 — „Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”.

Cu o alocare de 200 milioane de euro, noua axă urmărește îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România, precum și incluziunea socială a populației defavorizate, prin sprijinirea investițiilor în infrastructura de bază, centre sociale și comunitare, se mai arată în comunicat.

sursa: www.agerpres.ro