Iohannis, la Guvern: Sunt doi elefanți în încăpere – ordonanța de grațiere și cea de modificare a codurilor

18 ianuarie 2017

iohannis-guvern1Președintele Klaus Iohannis le-a spus miercuri miniștrilor, în deschiderea ședinței de Guvern pe care o prezidează, că „sunt doi elefanți în încăpere” – ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a codurilor penale.

„Cunoașteți povestea că este un elefant în încăpere, dar nu se vede. Sunt doi elefanți — ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a codurilor penale. Evident că și despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru mai de dimineață, iar domnia sa mi-a spus că discuția avusese loc deja cu anumiți colegi din Guvern și că nu vor fi puse pe ordinea de zi suplimentară aceste două chestiuni privind grațierea și modificarea codurilor”, a afirmat Iohannis.

El a precizat că premierul s-a angajat ca aceste două acte normative să nu fie băgate „peste noapte” în nicio ședință de Guvern.

„S-a angajat (premierul — n.r.) ca aceste chestiuni să nu fie băgate peste noapte în nicio ședință de Guvern, ci imediat ce documentele vor fi clarificate, evident, sub conducerea ministrului Justiției, a doamnei ministru de Interne și a doamnei ministru delegat pentru Afaceri Europene să fie puse în transparență, adică, mai clar, să fie date spre consultare tuturor entităților prevăzute de lege: CSM, organizații profesionale, organizații ale judecătorilor și, bineînțeles, opiniei publice”, a susținut președintele.

Potrivit acestuia, este „obligatoriu” ca aceste proceduri să fie respectate.

„Înainte să ajung eu la Guvern, domnul prim-ministru analizase cu maximă responsabilitate aceste chestiuni și așa a fost posibil ca în 20 de minute sau cât am stat noi doi împreună să ajungem la consens, fiindcă amândoi și, evident, toți membrii Guvernului dorim să consolidăm statul de drept și atunci o parte importantă este respectarea normelor și, nu în ultimul rând, respectarea românilor și a societății civile care, cu toții, vă asigur sunt foarte interesați de aceste spețe”, a adăugat șeful statului.

sursa: agerpres.ro