Buget 2018: Ministerul de Interne va avea 15,3 miliarde de lei, în plus cu 20,7% faţă de 2017

3 decembrie 2017

cG5nJnc9ODAwJmhhc2g9ODVlODNlYjEzNjlhMWQzMjM4NjNkNzljZjk5Y2FjNmQ=.thumbMinisterul Afacerilor Interne (MAI) va avea, în 2018, un buget („credite bugetare”) de 15,31 miliarde de lei, cu 20,73% mai mult decât alocarea din 2017, arată datele proiectului Legii bugetului de stat pe anul viitor postat pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Ca ordonator principal, MFP va mai putea atrage sume suplimentare („credite de angajament”) la acest buget, în valoare totală de până la 15,4 miliarde de lei.

Sursele de finanţare şi ponderea fiecărei surse în totalul finanţării sunt structurate astfel: bugetul de stat 97,02%, fondurile externe nerambursabile 0,75% şi venituri proprii 2,23%.

MAI, prin structurile sale de specialitate, are calitatea de Autoritate Responsabilă pentru Fondul de Securitate Internă (FSI) şi Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare (FAMI), gestionând în acest sens o sumă alocată de aproximativ 174,03 milioane de euro (din care FSI 120,2 milioane de euro şi FAMI 53,7 milioane de euro).

Totodată, instituţia este Operator de Program pentru Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, Programul Justiţie şi Afaceri Interne, sens în care va gestiona o sumă de 28,2 milioane de euro, din care 24 de milione de euro reprezintă contribuţia nerambursabilă acordată de Norvegia. De asemenea, a fost elaborată de către Operatorul de Program, negociată cu Oficiul Mecanismului Financiar şi aprobată de către finanţator, Nota Conceptuală care va sta la baza Acordului de Program.

Potrivit proiectului de buget, începând cu anul 2018 sunt preconizate a fi implementate de către structurile MAI proiecte în valoare de aproximativ 170 de milioane de euro, finanţate din Programele Operaţionale Regional (aproximativ 25 de milioane de euro), Infrastructura Mare (aproximativ 60 de milioane de euro), Competitivitate (aproximativ 47 de milioane de euro), Capacitate Administrativă (3,2 milioane de euro), Pescuit şi Afaceri Maritime (3,3 milioane de euro), Competitivitate România-Moldova şi România-Ucraina (3,7 milioane de euro) şi Capital Uman (aproximativ 3 milioane de euro).

„Se estimează ca în prima jumătate a anului 2018 să fie asigurate premisele demarării efective a proiectelor, prin structurile de specialitate ale instituţiei, proiecte care au un caracter multianual şi un impact financiar pe termen mediu, respectiv 2018-2021”, se arată în proiectul de buget pe 2018 al MAI.

În domeniul investiţiilor publice, programele iniţiate de către Ministerul Afacerilor Interne în perioada 2018-2021, sunt următoarele:
a. Înzestrarea cu armamente, muniţii şi mijloace specifice de ordine publică, precum şi pentru protecţia personalului;
b. Asigurarea mobilităţii terestre, aeriene şi navale;

c. Echipamente şi mijloace tehnice destinate combaterii criminalităţii;
d. Echipamente şi sisteme de comandă-control-comunicaţii-cercetareinformatică-informaţii-supraveghere şi recunoaştere;
e. Asigurarea şi dotarea infrastructurii necesare desfăşurării activităţilor structurilor MAI.

Per ansamblu, 22 de ministere vor primi bani în plus în 2018, în timp ce la alte cinci fondurile vor scădea, se arată în sinteza proiectului de buget.

sursa: www.mediafax.ro