Zeci de persoane au fost rănite în urma unui accident feroviar produs în Germania

5 decembrie 2017

imgPeste 50 de persoane au fost rănite în urma unui accident feroviar ce a avut loc, marţi seara, în apropierea oraşului german Dusseldorf, a anunţat Poliţia federală, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Potrivit autorităţilor, în accidentul feroviar a fost implicat un tren care transporta persoane şi un altul de transport marfă. În urma coliziunii ce a avut loc la Meerbusch, în landul Renania de Nord-Westphalia, aproximativ 50 de persoane au fost rănite, a precizat un purtător de cuvânt al Poliţiei federale, relatează ARD.

Reprezentanţii operatorului de cale ferată Deutsche Bahn au afirmat că accidentul a avut loc în jurul orei locale 18.30 (19.30, ora României).

Brigada de Pompieri din Meerbusch a anunţat că în trenul care transporta pasageri se aflau peste 150 de persoane. Un purtător de cuvânt al Guvernului de la Berlin a declarat că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a fost informată în legătură cu accidentul feroviar.

sursa: www.mediafax.ro