Dobrogea a intrat sub avertizare COD GALBEN de vreme rea

19 aprilie 2017

Y2Y2OGQ2ZDY2OWJjNTY5NjdkMDE2ZjEzZmZiYWM=.thumbMeteorologii spun că, începând din această seară și până sâmbătă dimineața, vântul va sufla cu putere din sector nord-vestic în zona costieră și va atinge și chiar depăși, frecvent, 65 de kilometri la oră. Marea va fi agitată, atingând gradul 5 pe scara Beaufort la țărm și 7 în larg, ceea ce se traduce prin valuri înalte de până la 4 metri. Nu este exclus ca autoritățile să suspende manevrele în porturile maritime și fluviale.

De altfel, la ora 16.00 a intrat în vigoare avertizarea cod galben de precipitații și vânt, valabilă și pentru regiunea Dobrogei. ANM a emis o avertizare meteorologică potrivit căreia, de miercuri, de la ora 16:00 și până vineri după-amiază, mai multe județe se află sub cod galben de precipitații însemnate cantitativ. În prima parte de intervalului, va ploua în special în sud, centru și est, iar de joi după-amiază și până vineri dimineață, aria se va restrânge către est.

În Constanța, codul galben expiră joi dimineața, la ora 9.00, însă în Tulcea, abia vineri, la ora 14.00.

Meteorologii avertizează că în zonele afectate de codul galben cantitățile de apă pot depăși 25 de litri pe metrul pătrat.