România riscă sancţiuni, din 4 decembrie, din cauză că întârzie aplicarea unor directive UE. Cele 5 decizii pentru care Comisia Europeană a transmis un ultimatum Bucureştiului

3 decembrie 2017

TO GO WITH AFP STORIES ON EUROPEAN ELECTIONS  (FILES) - A picture taken on January 16, 2012 shows European flags flying in front of the European Parliament in the northeastern French city of Strasbourg. The European elections will be held accross the 28-nation bloc from May 22 to 25.                           AFP PHOTO / GEORGES GOBET

Pe 4 octombrie, Comisia Europeană a transmis României cinci decizii care includ două scrisori de punere în întârziere şi trei avize motivate în domenii ca piaţa unică digitală, mediu, mobilitate şi transporturi. Termenul de conformare pentru evitarea unor litigii în aceste speţe este 4 decembrie.

În cadrul pachetului lunar de decizii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor anunţat pe 4 octombrie de Comisia Europeană cele referitoare la România includ: o scrisoare de punere în întârziere privind analizarea regulată a pieţelor de telecomunicaţii relevante, o scrisoare de punere în întârziere referitoare la adoptarea de hărţi acustice şi de planuri de acţiune pentru zgomotul ambiental, un aviz motivat referitor la transpunerea normelor privind instalarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi, un aviz motivat privind transpunerea normelor referitoare la pungile din plastic subţiri utilizate pentru transport şi un aviz motivat legat de măsurile de reducere a emisiilor de vapori de benzină.

Prima decizie a Comisiei Europene se referă la „Analizarea, la timp, a pieţelor de telecomunicaţii relevante”.

Autorităţile naţionale de reglementare trebuie să efectueze, la fiecare trei ani, analize ale pieţelor de telecomunicaţii care fac obiectul reglementării UE, în temeiul cadrului juridic actual (Directiva 2002/21/CE), şi să notifice Comisiei Europene măsurile corespunzătoare.

Belgia, Ungaria, Irlanda, Polonia, România, Slovenia şi Spania nu au informat Comisia în legătură cu analizele lor în acest sens. Prin urmare, Comisia a decis, prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere, să solicite acestor şapte ţări să efectueze, fără întârziere, analizele necesare ale pieţelor de telecomunicaţii relevante, şi să informeze Comisia în intervalul de timp stabilit de legislaţia UE relvantă. Pentru toate cele şapte cazuri, întârzierile depăşesc cu mult o perioadă de cinci ani. Cele 7 state membre vizate au avut la dispoziţie două luni – din 4 octombrie până în 4 decembrie 2017 – pentru a răspunde.

Prin pachetul său lunar de decizii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE, în beneficiul cetăţenilor şi al companiilor.

A doua decizie a Comisiei Europene se referă la adoptarea de hărţi acustice şi planuri de acţiune privind zgomotul ambiental.

România, Cipru, Germania şi Slovenia trebuie să respecte dispoziţiile esenţiale ale Directivei privind zgomotul (Directiva 2002/49/CE). Acestea prevăd obligaţia statelor membre de a adopta hărţi acustice care să prezinte expunerea la zgomot în aglomeraţii urbane mai mari, precum şi de-a lungul căilor ferate principale, al drumurilor principale şi în preajma aeroporturilor mari.

Aceste hărţi servesc ulterior ca bază pentru definirea măsurilor din planurile de acţiune privind zgomotul ambiental provocat de traficul rutier, feroviar şi aeroportuar, deoarece zgomotul este considerat ca „a doua cauză de deces prematur, după poluarea atmosferică”.

Cipru şi România nu au adoptat încă toate hărţile acustice şi planurile de acţiune în materie de zgomot pentru aglomeraţiile urbane şi pentru drumurile principale, iar în cazul României, deficienţa vizează şi principalele căi ferate situate în afara aglomeraţiilor. Prin urmare, Comisia a decis să trimită Ciprului şi României, pe 4 octombrie, o scrisoare de punere în întârziere, solicitându-le să îndeplinească, în termen de două luni (deci până pe 4 decembrie), obligaţiile principale prevăzute de Directiva privind zgomotul.

A treia decizie a Comisiei Europene vizează „Transpunerea normelor privind infrastructura pentru combustibili alternativi”.

Potrivit solicitării transmise pe 4 octombrie de Comisia Europeană, Bulgaria, Danemarca, Estonia, Franţa, Lituania, Malta, Polonia, România şi Suedia trebuie să transpună integral normele UE privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi (Directiva 2014/94/UE). Principalul obiectiv al directivei este de a stabili un cadru comun pentru instalarea la scară largă a infrastructurii pentru combustibili alternativi în Europa. Acest lucru este esenţial pentru a reduce dependenţa de petrol a transporturilor, pentru a atenua impactul lor asupra mediului şi, prin urmare, pentru a consolida poziţia de lider a Europei în combaterea schimbărilor climatice. Directiva stabileşte cerinţe minime privind construirea de infrastructuri pentru combustibilii alternativi, inclusiv de puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice şi de puncte de realimentare cu gaze naturale şi hidrogen.

Directiva trebuia să fie pusă în aplicare până la data de 18 noiembrie 2016, cel târziu. Cu toate acestea, statele membre menţionate au comunicat doar parţial Comisiei măsurile de transpunere a directivei în legislaţia naţională. Cele 9 state membre au avut la dispoziţie două luni (respectiv până la data de 4 decembrie) pentru a notifica Comisiei măsurile respective; în caz contrar, Comisia poate decide să trimită cazul în faţa Curţii de Justiţie a UE.

A patra decizie a Comisiei Europene are în vedere „Transpunerea normelor privind pungile din plastic subţiri”.

Comisia a solicitat, la 4 octombrie, României şi Croaţiei, să finalizeze transpunerea legislaţiei UE în materie de deşeuri în legislaţia lor naţională, respectiv a Directivei (UE) 2015/720 privind pungile de plastic).

În vederea soluţionării problemelor legate de risipirea resurselor şi abandonarea deşeurilor, statele membre trebuiau să adopte, până la 27 noiembrie 2016, măsuri pentru a reduce consumul de pungi din plastic subţiri pentru transport, conform dispoziţiilor Directivei pe această temă. Normele prevăd obligaţia statelor membre de a realiza acest lucru prin stabilirea unui preţ pentru pungile în cauză şi/sau prin introducerea unor obiective naţionale de reducere.

Guvernele naţionale au la dispoziţie o serie de măsuri pentru atingerea obiectivelor stabilite de comun acord. Printre acestea se numără instrumente economice, cum ar fi taxele sau redevenţele. O altă opţiune este introducerea unor obiective naţionale de reducere: astfel, statele membre trebuie să se asigure că nu se consumă mai mult de 90 de pungi pe cap de locuitor pe an, până la sfârşitul anului 2019, şi până la sfârşitul anului 2025 acest număr trebuie redus până la maximum 40 de pungi de persoană. Ambele obiective pot fi atinse fie prin măsuri obligatorii, fie prin acorduri cu sectoarele economice. Este, de asemenea, posibil să se interzică pungile din plastic, cu condiţia ca aceste interdicţii să nu depăşească limitele stabilite de directivă pentru a menţine libera circulaţie a mărfurilor în interiorul pieţei unice europene.

Comisia verifică cu prioritate dacă statele membre şi-au îndeplinit obligaţia de a transpune directiva. În acest context, instituţia a transmis un aviz motivat Croaţiei şi României pentru neîndeplinirea obligaţiei de a notifica măsurile luate. Cele două state membre au avut la dispoziţie două luni – până pe 4 decembrie – pentru a răspunde la avizul motivat. În absenţa unui răspuns satisfăcător în acest interval, Comisia poate trimite statele membre respective în faţa Curţii de Justiţie a UE.

A cincea decizie a Comisiei Europene vizează „Măsurile de reducere a emisiilor de vapori de benzină”.

România a primit, pe 4 octombrie, un aviz motivat pentru neîndeplinirea obligaţiei de a comunica măsurile de reducere a emisiilor de vapori de benzină în conformitate cu normele UE privind calitatea aerului (Directiva 2014/99/UE a Comisiei). Directiva reprezintă un instrument esenţial pentru protejarea sănătăţii umane şi a mediului prin limitarea emisiilor de compuşi organici volatili din benzină în atmosferă.

Statele membre trebuiau să transpună o modificare a directivei respective până la data de 13 martie 2016. România nu a notificat până în prezent instrumentele juridice care transpun în legislaţia naţională dispoziţiile privind testarea sistemelor de recuperare a vaporilor de benzină. Prin urmare, Comisia a trimis un aviz motivat, iar autorităţile române au avut la dispoziţie două luni – până pe 4 decembrie – pentru a răspunde. În absenţa unui răspuns satisfăcător în acest termen, Comisia poate trimite România în faţa Curţii de Justiţie a UE.

Principalele decizii adoptate de Comisie în luna octombrie includ 29 de scrisori de punere în întârziere, 29 de avize motivate şi 4 trimiteri în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Totodată, Comisia a decis închiderea a 133 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluţionate fără a fi necesară continuarea procedurii.

sursa: www.mediafax.ro